CAPCS colectează necesarul de Implanturi spinale și consumabile pentru neurochirurgia fracturilor coloanei vertebrale; Implanturi traumatologico-ortopedice și Implanturi oftalmologice (cristaline) și consumabile oftalmologice

În conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2015 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1128/2016 , Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate (CAPCS) a elaborat fișierele electronice, care urmează a fi completate de beneficiari, în vederea colectării și necesarului pentru următoarele categorii de bunuri:

Implanturi spinale și consumabile pentru neurochirurgia fracturilor coloanei vertebrale;

Implanturi traumatologico-ortopedice;

Implanturi oftalmologice (cristaline) și consumabile oftalmologice.

Astfel, toate persoanele responsabile, din cadrul Instituțiilor medico-sanitare publice, autorități/instituții bugetare care prestează servicii medicale și sociale, trebuie să completeze fișierele electronice, obligatoriu cu cifre pentru fiecare lot în parte, doar în coloana destinată cantităților necesare anului de gestiune 2025.

Fișierele completate în format EXCEL și scanate, precum și scrisoarea de însoțire, completată conform modelului (cu semnătura conducătorului și ștampila instituției beneficiare sau semnătura electronică), în care să fie indicate obligatoriu sursele financiare preconizate pentru achiziționarea categoriei de bunuri, pentru anul 2025 și numărul de poziții solicitate, vor fi expediate până la data de 07.07.2024 la adresa electronică: necesardispozitive@gmail.com

IMPORTANT:

În vederea acoperirii întregului spectru de bunuri, necesare fiecărei instituții în parte, dacă nu regăsiți în Lista de bază 2025, creată din pagini distincte prin culori, anumite consumabile necesare pentru asigurarea activității instituției D-voastră, se admite prezentarea argumentată a Listei suplimentare (în format excel și, totodată, în mod obligatoriu, în format PDF, semnat de directorul/șeful IMSP/instituției bugetare care prestează servicii medicale și sociale.

Atragem atenția asupra faptului că, fiecare categorie de bunuri are pagina sa în formularul Excel, în partea de jos a documentului cu culoarea sa distinctă, în care se va completa obligatoriu doar cu cifre coloana destinată cantităților necesare anului de gestiune 2025.

Conținutul necesarului remis în varianta scanată trebuie să fie identic cu cel remis în format electronic, iar modificarea informației în fișierele electronice (ex: specificațiile tehnice, unitățile de măsură sau excluderea/ștergerea paginilor din fișierul Excel etc.) este strict interzisă!

Sporirea concurenței prin utilizarea datelor ECRI

Asigurarea concurenței, prin participarea pe scară largă a operatorilor economici la procedurile de achiziții publice planificate, inițiate și desfășurate de către Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate (CAPCS), reprezintă un element esențial în activitatea zilnică, principiu prevăzut inclusiv de Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice.

Cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății și Ministerului Sănătății, CAPCS a obținut accesul la Emergency Care Research Institute (ECRI), bază de date internațională cu cele mai recente cercetări și recomandări în domeniul dispozitivelor medicale.

Accesul la platformă oferă informații din domeniul dispozitivelor medicale, mereu actualizate, precum și un șir de facilități, printre care:

  • Analiza pieței și optimizarea costurilor prin încadrarea în parametrii solicitați de către instituțiile medicale a minim 2 produse, ceea ce asigură participarea pe scară largă a operatorilor economici la procedurile de achiziții publice și, respectiv, prețuri mai mici;
  • Reducerea timpului de evaluare prin verificarea și validarea informațiilor prezentate de ofertanți, (prevenirea declarațiilor false, diminuarea numărului de contestații, etc);
  • Achiziționarea dispozitivelor medicale sigure și calitative, prin accesul la rapoartele și alertele de siguranță privind echipamentele și tehnologiile care prezintă riscuri.

Reamintim faptul că, CAPCS a revizuit Lista dispozitivelor medicale (Coduri Generice), care poate fi accesată aici.

Integritate pentru Sănătate în cadrul CAPCS

În contextul Campaniei de informare „Integritate pentru Sănătate”, angajații Centrului pentru achiziții publice centralizate în sănătate (CAPCS) au fost implicați într-o nouă sesiune de instruire cu genericul „Măsurile de asigurare a integrității instituționale și profesionale”.

În cadrul instruirii, au avut loc și discuții interactive cu ofițerul Centrului Național Anticorupție (CNA), asupra noțiunilor fundamentale, clasificările și formele mitei, precum și măsurile care se impun a fi întreprinse în diferite situații.

Totodată, au fost expuse consecințele corupției și necesitatea implementării și aplicării continue a standardelor anticorupție.

Amintim despre faptul că, angajații CAPCS au susținut cu succes testul de integritate și au obținut certificate în acest sens.