Consultări publice privind achiziționarea dispozitivelor medicale

Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate (CAPCS) invită persoanele interesate să se expună cu privire la Proiectul Caietului de sarcini privind Achiziționarea Dispozitivelor medicale, conform necesităților IMSP Institutul de Cardiologie, pentru anul 2024.

CAPCS încurajează implicarea tuturor părților interesate (operatori economici, instituții medicale beneficiare, organizații non-guvernamentale, etc.) să se expună cu privire la specificațiile tehnice, cerințele de calificare, valoarea estimată și termenele de livrare a bunurilor – subiectul proiectul menționat.

Consultarea are drept scop sporirea nivelului de transparență în cadrul procedurilor de achiziții publice și minimalizarea riscurilor de tergiversare a acestora.

CAPCS va analiza toate recomandările, iar cele mai relevante vor fi incluse într-o sinteză și ulterior în dosarul de achiziție.

Comentariile și propunerile pot fi expediate la adresa electronică dispozitive@capcs.gov.md

Contăm pe suportul Dvs. și Vă mulțumim anticipat pentru opinia oferită.

Acordul-cadru – o provocare acceptată și implementată de către CAPCS

          Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS) a demarat procesul de examinare și ajustare a specificațiilor tehnice pentru articolele parafarmaceutice necesare instituțiilor medico-sanitare publice, în vederea încheierii, în acest sens, a unui Acord-Cadru.

          Amintim că această modalitate specială de atribuire a contractelor, a fost utilizat în cadrul procedurii de achiziție publică a Implanturilor cohleare necesare IMSP Institutul Mamei și Copilului și IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” pentru anii 2024-2027. Ulterior, în scopul atribuirii contractelor subsecvente, CAPCS a publicat o Invitaţie de participare la reofertare.

          Menționăm faptul că, prin aplicarea Acordului-Cadru la scară largă, CAPCS urmărește să asigure dezvoltarea unui sistem eficient de achiziții publice în domeniul de sănătate prin obținerea prețurilor rezonabile, pe termen lung și minimizarea termenelor de inițiere și desfășurare a procedurilor de achiziție (de la 2-6 luni și mai mult – la 2-8 săptămâni).