Evaluarea integrității instituționale în cadrul Centrului pentru achiziții publice centralizate în sănătate

Creşterea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de suspectare de corupţie, precum și creşterea transparenţei instituţionale şi a proceselor decizionale constituie un deziderat pentru CAPCS.

De precizat faptul că, modificările operate recent la Hotărârea Guvernului nr. 1128 din 10.10.2016 cu privire la Centrul pentru Achiziții Publice centralizate în Sănătate, vor contribui la excluderea mai multor factori de risc.

Totodată, în acest sens, astăzi, 03.03.2022, angajații Centrului au beneficiat de un curs amplu de instruire în domeniul „Integrității și anticorupției”, organizat de către Centrul Național Anticorupție.

Pe agenda cursului de instruire, a fost abordat, inclusiv, Raportul privind rezultatele evaluării integrității instituționale; fiind accentuate măsurile întreprinse de către CAPCS și cele care se impun în vederea realizării conforme și în termene proxime a Planului de integritate.

Menționăm faptul că, CAPCS își exprimă deschiderea spre diminuarea factorilor de risc externi și instituționali, în vederea asigurării unui nivel înalt de organizare și funcționare și sporirii eficienței și calității în activitatea sa.

„Integritatea este lumina care străluceşte dintr-o conştiinţă disciplinată” James E. Faust